cruceRepatriere Decedat

angelDeces în străinătate

Dacă un membru al familiei sau o rudă a dumneavoastră, cetățean român, a decedat în altă țară, este bine să știți următoarele:

  • Decesul trebuie înregistrat la autoritățile locale din țara respectivă;
  • Decesul poate fi înregistrat și la ambasada sau consulatul României din țara respectivă (nu este obligatoriu);
  • Dacă ambasada sau consulatul României sunt notificate despre deces de autoritățile locale, acestea informează Ministerul Administrației și Internelor din România, care va anunța familia despre decesul cetățeanului român;
  • Înregistrarea decesului la ambasada sau consulatul României permite eliberarea de către ambasadă sau consulat a unui certificat de deces românesc;
  • Atenție: eliberarea certificatului de deces românesc se poate face numai pe baza certificatului de deces eliberat inițial de autoritățile locale din țara respectivă și pe baza altor documente prevăzute de legislația română;
  • Dacă înregistrarea decesului nu s-a făcut la ambasadă sau consulat, atunci certificatul de deces românesc va fi eliberat în țară, de autoritățile române, pe baza certificatului de deces străin și a altor documente prevăzute de legislația română;
  • Dacă decesul a fost cauzat de o acțiune violentă, atunci solicitați intervenția autorităților locale de poliție pentru investigarea cazului; efectuarea investigațiilor poate întârzia procedura de transport a corpului neînsuflețit în România;
  • Dacă ați aflat despre deces în timpul în care vă aflați în România, notificați în scris Direcția Relații Consulare a MAE, la numărul de fax: (021) 319-6869.

angelTransportul corpului neînsuflețit în România

  • Se poate face numai în condițiile prevăzute de legislația națională a țării respective și în conformitate cu regulile internaționale aplicabile;
  • Personalul consular vă poate oferi detalii în legătură cu această procedură și vă poate facilita contactul cu casele funerare care asigură transportul în România;
  • Pentru transportul internațional al corpurilor neînsuflețite este necesar pașaportul mortuar; pașaportul mortuar se eliberează de ambasadele sau consulatele României (pentru transportul urnelor cu cenușă cremata nu este necesar pașaport mortuar).

angelCe poate face personalul consular al României:

  • Poate înregistra decesul la ambasada sau consulat și poate elibera un certificat de deces românesc (pe bază certificatului de deces emis de autoritățile locale și a altor documente prevăzute de legislația română);
  • Poate oferi informații privind procedurile care trebuie urmate în caz de deces, precum și coordonate de contact ale caselor funerare care se ocupă de incinenare sau de îmbălsămarea și transportul corpului neînsuflețit;
  • Poate elibera pașaportul mortuar necesar transportului internațional al corpului neînsuflețit.

angelCe NU poate face personalul consular al României:

  • Nu poate desfășura anchete sau investigații în legătură cu decesul pe teritoriul unui stat străin;
  • Nu poate plăti costurile de incinerare sau de înhumare și nici pe cele de transport al corpului neînsuflețit în România;
  • Nu poate acoperi eventuale datorii sau angajamente rămase neonorate ale persoanei decedate.